Stoc (in engleza americana) sau stoc (engleza britanica) se refera la bunurile si materialele pe care o intreprindere le detine pentru scopul final de revanzare, productie sau utilizare.
Gestionarea stocurilor este o disciplina care se refera in primul rand la specificarea formei si plasarii marfurilor stocate. Este necesar in diferite locatii din cadrul unei instalatii sau in multe locatii ale unei retele de aprovizionare pentru a preceda cursul regulat si planificat al productiei si stocului de materiale.
Conceptul de inventar, stoc sau lucru in curs a fost extins de la sistemele de productie la intreprinderile de servicii si proiecte, prin generalizarea definitiei pentru a reprezenta „ toate lucrarile din cadrul procesului de productie – toate lucrarile care au avut loc inainte de finalizarea productiei”. In contextul unui sistem de productie, inventarul se refera la toate lucrarile care au avut loc – materii prime, produse partial finite, produse finite inainte de vanzarea si iesirea din sistemul de fabricatie. In contextul serviciilor, inventarul se refera la toate lucrarile efectuate inainte de vanzare, inclusiv la procesarea partiala a informatiilor.
Inventarul afacerii – motive pentru pastrarea stocului
Exista cinci motive de baza pentru a tine un inventar
- Timp – Decalajele de timp prezente in lantul de aprovizionare, de la furnizor la utilizator in fiecare etapa, necesita mentinerea anumitor cantitati de stoc pe care sa le folositi in acest timp. Cu toate acestea, in practica, inventarul trebuie mentinut pentru consum in timp. Timpul de livrare in sine poate fi rezolvat prin comanda cu cateva zile inainte.
- Cererea sezoniera: cererile variaza periodic, dar capacitatea producatorilor este fixa. Acest lucru poate duce la acumularea de stocuri, daca luati in considerare de exemplu modul in care bunurile consumate doar in sarbatori pot duce la acumularea de stocuri mari in asteptarea consumului viitor.
- Incertitudine – Stocurile sunt mentinute ca tampon pentru a face fata incertitudinilor legate de cerere, oferta si miscarea marfurilor.
- Economii de scara – Conditia ideala este ca „o unitate sa existe la un moment dat intr-un loc in care un utilizator are nevoie de ea, cand are nevoie de ea”. Principiul tinde sa suporte multe costuri in ceea ce priveste logistica. Asadar, cumpararea in vrac, miscarea si depozitarea aduc economii de scara, deci inventar.
- Apreciere in valoare – In unele situatii, un stoc castiga valoarea ceruta atunci cand este pastrat un timp pentru a-i permite sa atinga standardul dorit pentru consum, sau pentru productie. De exemplu berea, in industria berii.
Toate aceste motive de stoc se pot aplica oricarui proprietar sau produs.
Termeni speciali utilizati in gestionarea stocurilor
- SKU-urile unitatii de pastrare a stocurilor (SKU) sunt numere de identificare interne clare atribuite fiecarui produs si variantelor acestora. SKU-urile pot fi orice combinatie de litere si numere alese, atata timp cat sistemul este consecvent si utilizat pentru toate produsele din inventar. Un cod SKU poate fi denumit si cod de produs, cod de bare, numar de piesa sau MPN (Numarul piesei producatorului).
- Epuizarea stocurilor inseamna a ramane fara inventarul unui SKU.
- „Stocul vechi nou” (uneori abreviat NOS) este un termen folosit in afaceri pentru a se referi la marfurile oferite spre vanzare care au fost fabricate cu mult timp in urma, dar care nu au fost niciodata folosite. Este posibil ca astfel de marfuri sa nu mai fie produse, iar stocul vechi poate reprezenta singura sursa de piata a unui anumit articol in prezent.
Exemple de inventariere
In timp ce contabilii discuta adesea despre inventar in ceea ce priveste bunurile de vanzare, organizatiile – producatori, furnizori de servicii si organizatii non-profit – au, de asemenea, stocuri (amenajari, mobilier, consumabile etc.) pe care nu intentioneaza sa le vanda. Inventarul producatorilor, distribuitorilor si angrosistilor tinde sa se grupeze in depozite. Inventarul comerciantilor cu amanuntul poate exista intr-un depozit sau intr-un magazin accesibil clientilor. Stocurile care nu sunt destinate vanzarii catre clienti pot fi pastrate in orice locatie pe care o organizatie o foloseste. Stocurile leaga numerar si, daca nu sunt controlate, va fi imposibil sa cunoasteti nivelul real al stocurilor si, prin urmare, dificil sa tineti sub control costurile asociate cu detinerea unui stoc prea mare sau prea mic.
Majoritatea organizatiilor de productie isi impart de obicei stocul de „marfuri de vanzare” in:
- Materii prime – materiale si componente programate pentru a fi utilizate in realizarea unui produs.
- Work in process, WIP – materiale si componente care si-au inceput transformarea in produse finite. Acestea sunt utilizate in procesul de fabricatie si, ca atare, acestea nu sunt nici materii prime, nici produse finite.
- Produse finite – bunuri gata de vanzare catre clienti.
- Bunuri pentru revanzare – marfuri returnate care pot fi vandute.
- Stocuri in tranzit.
- Stocuri in consignatie.
- Furnizare de intretinere.
De fabricatie
Inventarul de materiale al unui producator de conserve include ingredientele pentru formarea alimentelor care urmeaza sa fie conservate, conserve goale si capacele acestora, etichete, lipici, etc. si care fac parte dintr-o cutie finita. Lucrarile in curs ale companiei includ acele materiale din momentul lansarii pana la locul de munca pana cand devin complete si gata de vanzare catre clientii en-gros sau cu amanuntul. Acestea pot fi cuve cu alimente preparate, conserve umplute inca neetichetate sau subansambluri de componente alimentare. Poate include si conserve finite care nu sunt inca ambalate in cutii de carton sau paleti. Inventarul sau bun finit consta din toate conservele de alimente umplute si etichetate din depozitul sau, pe care le-a fabricat si pe care doreste sa le vanda distribuitorilor de alimente (angrosisti), magazinelor alimentare (comerciantilor cu amanuntul) si poate chiar si consumatorilor prin locatii precum magazinele din fabrica si centre de desfacere.
Proiecte de capital
Lucrarea partial finalizata (sau lucrarea in curs) este o masura a inventarului construit in timpul executiei lucrarilor unui proiect de capital, asa cum este intalnita in constructia de infrastructura civila sau petrol si gaze. Inventarul poate reflecta nu numai articole fizice (cum ar fi materiale, piese, subansambluri partial finisate), ci si cunostinte de lucru in curs (cum ar fi proiecte de inginerie partial finalizate ale componentelor si ansamblurilor care urmeaza sa fie fabricate).
Inventar virtual
Un „inventar virtual” (cunoscut si sub denumirea de „inventar bancar”) permite unui grup de utilizatori sa imparta parti comune, in special acolo unde disponibilitatea lor in termen scurt poate fi critica, dar este putin probabil sa fie solicitate de mai mult de cativa membri ai bancii. Inventarul virtual permite , de asemenea distribuitorilor si caselor de distributie sa trimita bunuri catre comerciantii cu amanuntul direct din stoc, indiferent daca stocul este pastrat intr-un magazin de vanzare cu amanuntul, depozit sau intr-un alt loc.
Costuri asociate stocurilor
Exista mai multe costuri asociate cu stocul:
- Costul comenzii
- Cost de instalare
- Costul de detinere
- Costul deficitului
Principiul proportionalitatii stocurilor
Scop
Proportionalitatea stocurilor este scopul gestionarii stocurilor bazate pe cerere. Rezultatul optim principal este acela de a avea acelasi numar de zile (sau de ore etc.) de stoc la indemana pentru toate produsele, astfel incat timpul de epuizare a tuturor produselor sa fie simultan. Intr-un astfel de caz, nu exista „inventar in exces”, adica inventar care ar ramane din alt produs la epuizarea primului produs. Detinerea unui inventar in exces este sub-optima, deoarece banii cheltuiti pentru a il obtine si costul de detinere a acestuia ar fi putut fi utilizati mai bine in alta parte, adica pentru produsul care tocmai s-a epuizat.
Scopul secundar al proportionalitatii stocurilor este reducerea la minimum a stocurilor. Prin integrarea unei prognoze precise a cererii cu gestionarea stocurilor, mai degraba decat sa se observe doar mediile anterioare, se asteapta un rezultat mult mai precis si mai optim. Integrarea previziunii cererii in gestionarea stocurilor in acest fel permite, de asemenea, predictia punctului „potrivit” atunci cand stocarea stocurilor este limitata pe baza de produs.
Aplicatii
Tehnica proportionalitatii stocurilor este cea mai potrivita pentru stocurile care raman nevazute de consumator, spre deosebire de sistemele de „pastrare plina” in care un consumator cu amanuntul ar dori sa vada rafturile pline ale produsului pe care il cumpara, pentru a nu crede ca va achizitiona ceva vechi, nedorit sau care nu mai indeplineste cerintele consumatorului; este diferentiat de sistemele „trigger point” in care produsul este reordonat atunci cand atinge un anumit nivel; proportionalitatea stocurilor este utilizata eficient de procesele de productie just-in-time si de aplicatiile de vanzare cu amanuntul in care produsul este ascuns vederii.
Un exemplu timpuriu de proportionalitate a stocurilor utilizat intr-o aplicatie de vanzare cu amanuntul in Statele Unite a fost pentru combustibilul pentru motor. Combustibilul pentru motor (de exemplu, benzina) este depozitat in general in rezervoare de stocare subterane. Soferii nu stiu daca cumpara benzina din partea de sus sau de jos a rezervorului si nici nu au nevoie sa stie acest lucru. In plus, aceste rezervoare de stocare au o capacitate maxima si nu pot fi supraumplute. In sfarsit, produsul este scump. Proportionalitatea stocurilor este utilizata pentru a echilibra stocurile diferitelor grade de combustibil pentru motor, fiecare depozitat in rezervoare dedicate, proportional cu vanzarile fiecarei clase. Excesul de inventar nu este vazut sau evaluat de catre consumator, deci este pur si simplu numerar scufundat (literalmente) in pamant. Proportionalitatea stocurilor minimizeaza cantitatea de stoc in exces transportata in rezervoarele de stocare subterane. Aceasta aplicatie pentru combustibil a fost dezvoltata si implementata pentru prima data de Petrolsoft Corporation in 1990 pentru Chevron Products Company. Majoritatea companiilor petroliere importante folosesc astfel de sisteme astazi.
