“Ritualul funerar” este un set de gesturi si cuvinte care insotesc agonia si moartea unei fiinte umane. Aceasta terminologie nu este medievala: sursele antice asociaza doi termeni, “funeralii si inmormantare”, care se refera la doua realitati distincte, celebrarea exclusiva a serviciilor funerare pentru cele funerare (in prezenta sau in absenta cadavrului), iar ceremoniile care insotesc inmormantarea cadavrului, in necropola sau cimitir, pentru celelalte doua.
Specialistii de la servicii funerare vin cu mai multe informatii.
In turul nostru prin lume si in timp al riturilor funerare, am analizat riturile din Europa, dar si cele asiatice, trecand prin cele musulmane si evreiesti. Astazi, vom arunca o privire asupra riturilor funerare din Evul Mediu, o perioada istorica cuprinsa intre secolele al V-lea si al XV-lea. Care era reprezentarea mortii la acea vreme? Cum au fost ingropati mortii?
Practici funerare pagane in Evul Mediu
Inaltul Ev Mediu se intinde de la sfarsitul secolului al V-lea (mai exact din 476, anul caderii Imperiului Roman) pana la sfarsitul secolului al IX-lea. In aceasta perioada, riturile funerare pagane au ramas in vigoare, in timp ce funeraliile crestine s-au impus treptat.
Intr-o inmormantare pagana medievala, defunctul este ingropat intr-o necropola situata departe de case. Defunctul este insotit de mobilier si obiecte precum arme, vesela, haine etc., care atesta statutul sau social. Cadavrul este asezat direct in pamant sau intr-un sarcofag (sicriu de piatra).
Uneori, mormantul este facut dintr-o cutie de lemn. Sapaturile arheologice au scos la iveala prezenta sacrificiilor de animale si a urnelor funerare, ceea ce indica faptul ca practicile de incinerare erau inca foarte frecvente.
Perceptia mortii era atunci senina. Crestinismul a fost cel care a colorat imaginea mortii cu durere, in special prin iconografia lui Hristos. Biserica a devenit garantul mantuirii sufletului si a jucat un rol fundamental in ritualurile funerare.
Ritualuri funerare pagane in Evul Mediu
- In timpul Evului Mediu, au ramas doua practici funerare: riturile pagane si cele crestine, in principal. Aceste rituri pagane erau caracterizate de aceste obiceiuri:
- Decedatul este ingropat departe de case;
- Defunctul este inmormantat departe de case, iar langa el sunt asezate numeroase obiecte funerare in semn de recunoastere a statutului sau social: haine, eventuale arme, mobilier;
- Oasele de animale sugereaza ca animalul sau de companie a fost ingropat langa el;
- In timpul explorarilor arheologice au fost gasite urne funerare, ceea ce sugereaza ca incinerarea era o practica obisnuita;
- El este ingropat intr-un sarcofag sau direct in pamant.
- Relatia cu moartea este diferita de cea invocata de crestinism, care devine din ce in ce mai importanta. Incepand cu secolul al IV-lea, aceasta a fost religia de stat. Aceasta inseamna ca a fost religia impusa, intr-un anumit fel, populatiei.
Rolul crestinismului in funeraliile medievale
ncepand cu secolul al VII-lea, obiectele depozitate in morminte au fost din ce in ce mai putine, iar in secolul al VIII-lea au disparut complet. Carol cel Mare a fost unul dintre regii care au sprijinit puternic crestinismul, prin capitulariile sale din 775 si 789. Acestea erau randuieli care stabileau, printre altele, riturile funerare religioase.
Astfel, inmormantarea are intaietate fata de incinerare datorita invierii lui Hristos. Intr-adevar, ideea ca incinerarea nu permite invierea trupului se reflecta in interzicerea ritualurilor pagane de incinerare de catre Carol cel Mare in 789, sub pedeapsa cu moartea. Cu toate acestea, incinerarea era inca practicata, in special in timpul epidemiilor.
In perioada carolingiana a crescut numarul mormintelor din jurul bisericilor, in cimitire, dar aceasta amplasare nu era inca obligatorie, deoarece se mai gaseau necropole si morminte izolate.
Din cauza epidemiilor, spitalele si leprozerii (institutii in care erau tinuti leprosii) au fost prevazute si cu locuri de inmormantare. Clerul si nobilimea aveau adesea propriile locuri de inmormantare: inmormantarea lor in interiorul bisericilor, desi interzisa
Ritualuri funerare crestine in Evul Mediu
Reprezentarea mortii s-a schimbat considerabil odata cu aparitia crestinismului. Moartea era sinonima cu tristetea, dar si cu durerea, deoarece se referea la Dumnezeu pe cruce. Astfel, Biserica garanta salvarea sufletului celui decedat intr-o societate in care supravietuitorii se temeau sa nu fie bantuiti de fantome.
Astfel, riturile au fost aduse in evolutie, in principal prin interventia lui Carol cel Mare. Carol cel Mare a fost un aparator fervent al crestinismului si a dorit sa modifice obiceiurile legate de riturile funerare pentru a le alinia la religia de stat:
- In secolul al VII-lea, obiectele funerare nu mai erau asezate in morminte;
- Inmormantarea este obligatorie, deoarece ar permite invierea (asemenea lui Hristos);
- In 789, incinerarea si ceremoniile pagane au fost pedepsite cu moartea; Cu toate acestea, incinerarea cadavrelor este un recurs obligatoriu in timpul epidemiilor;
- Mortii nu mai erau inmormantati neaparat departe de casele lor, deoarece au aparut cimitire in orase, langa biserici si spitale;
- Clerul si nobilimea aveau propriile locuri de inmormantare, in inima bisericilor, desi aceasta practica era interzisa la acea vreme;
- Cimitirele au fost infiintate ca locuri publice.
- Reprezentarea mortii s-a schimbat astfel aproape complet, in totala adecvare cu crestinismul. De asemenea, iata si practicile puse in aplicare cu privire la persoana decedata:
- Defunctii sunt asezati goi in sicriu sau acoperiti cu un giulgiu, cu capul intors spre est, spre Ierusalim;
